Și-au făcut sediul de campanie într-un hotel din Vaslui, dar au uitat să plătească. Explicații incredibile ale politicienilor datori 10.000 de euro

Și-au făcut sediul de campanie într-un hotel din Vaslui, dar au uitat să plătească. Explicații incredibile ale politicienilor datori 10.000 de euro
Publicat: 11/04/2017, 14:39

Cei doi ar fi trebuit să achite 10.000 de euro, bani care nici până acum nu au intrat în conturile hotelului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cristian Rizea și George Țârdea au candidat din partea PRU la alegerile parlamentare de anul trecut. George Țârdea s-a cazat pe 31 octombrie la hotelul din centrul orașului Vaslui, iar după o zi a venit și colegul său, Cristian Rizea.

Cei doi au anunțat că vor sta acolo cel puțin o lună și au solicitat și trei mese pe zi, spunând că vor plăti la finalul cazării.

Potrivit unor angajați ai hotelului în care au fost cazați, cei doi alegeau preparate sofisticate și în cantități mari.

Imediat după alegeri, cei doi au plecat din hotel fără să predea cheile și fără să achite nota.

„Au invocat pretextul că banii lor de campanie sunt blocați în fondul partidului și li se deblochează abia la finalul campaniei, după alegeri. Am avut încredere în promisiunea lor. Decazarea nu a avut loc pratic, ei au plecat fiecare separat, nu au lăsat cheile, pur și simplu nici n-am știut că pleacă, deci ei și-au cărat bagajele încet, încet în mașini”, a declarat Răzvan Condurache, administratorul hotelului.

La nota de plată s-au adăugat și orele petrecute în sala de ședințe a hotelului pe care cei doi o închiriau în fiecare zi. Astfel s-a ajuns la sume de aproape 1.000 de lei pe zi, totul ducând la o factură de peste 43 de mii de lei.

Deși administratorul hotelului a încercat în nenumărate rânduri să îi contacteze, cei doi candidați nu au răspuns la apeluri.

George Țârdea a declarat, marți, că a fost trimis acolo de către partid și că nu era datoria sa să achite factura.

„Eu am fost trimis de către partid, eu eram pe un loc neeligibil, am fost fix să muncesc pentru partid. Ce au spus cei de la hotel cu râuri de șampanie și nu mai știu ce.. nu la mine, pentru că eu sunt operat la stomac. Nu am luat factura pentru că nu era datoria mea să iau factura”, a spus George Țârdea.

De cealaltă parte, liderul PRU Vaslui susține că nu partidul este cel care trebuie să achite șederea celor doi la hotel.

„Partidul a locuit acolo? Ei s-au dus, ei s-au cazat acolo, de ce să plătească partidul? Niciun partid nu putea să garanteze că cineva va plăti cheltuielile fără număr. Cei doi au și fost excluși din partid din cauza acestei situații”, a declarat Tiberius Nichita, liderul PRU Vaslui.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Cât costă un kilogram de carne de porc înainte de Crăciun. Cum explică producătorii prețul...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Câți dintre români sunt de acord cu renunțarea la combustibilii fosili?